Dr. Tudor Constantin Badea este cercetător științific la Institutul de Cercetare-Dezvoltare al Universității Transilvania din Brașov, unde construiește de la zero un laborator. Ariile dumnealui de cercetare cuprind biologia moleculară, genetica moleculară, imunologia, neurobiologia și oftalmologia, analizând morfologia și funcția neuronilor aparatului vizual la șoareci de laborator.
Dr. Badea a urmat cursurile facultății de medicină la UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, apoi un masterat în biologie la Universitatea Columbia din New York, SUA și un doctorat în biochimie, biologie celulară și moleculară la Johns Hopkins University în Baltimore, SUA.
Cu o experiență de cercetare de 26 de ani în SUA și 11 ani ca și lider al unui laborator, Dr. Badea s-a întors în România și ne-a împărtășit câteva aspecte ale carierei de cercetător, atât în România, cât și peste graniță.
1.Cum ne-ați putea descrie aria dumneavoastră de cercetare și ce aplicații presupune?
Registrul meu de interese este destul de vast, dar presupune următoarele componente:
– Crearea de noi strategii genetice pentru a înțelege funcția și dezvoltarea celulelor neuronale în șoricei modificați genetic.
– Prin aceste manipulari genetice, realizăm colorații de neuroni individuali (ca o tehnică Golgi), și reconstruim anatomia și conexiunile neuronale ale acestor neuroni
– În același timp, producem inactivări ale unor gene de interes în acești neuroni și studiem cum genele mutate afectează anatomia și funcția acestor neuroni.
– Apoi, în urma studiilor anatomice și funcționale, găsim potențialele funcții ale acestor neuroni și gene în cadrul comportamentului întregului animal, și supunem șoriceii modificați genetic la teste comportamentale.
Pe scurt, încercăm să înțelegem cum se dezvoltă, cum funcționează și cum se pot repara neuronii sistemului vizual.
2. Care a fost momentul in care v-ați dat seama că doriți să urmați o carieră de cercetător?
Am avut două momente definitorii:
-
când eram student de liceu, mi-am pus problema dacă “sufletul” poate fi localizat anatomic în creierul uman. Mi-am dorit să înțeleg funcționarea creierului ca să găsesc nucleul în care ar rezida “sufletul” și “spiritul”, eul uman.
-
Apoi, ca student medicinist, între anul 3 și 4, am făcut internatul de vară în clinica medicală 1 a UMF Iuliu Hațieganu Cluj, unde întâmplător am asistat la o prezentare făcută de doi cercetători de la Medicală I, care plecaseră de câțiva ani în SUA. M-am interesat unde au lucrat ei în și am fost îndrumat către laboratorul de Imunologie Clinică condus de Doamna Dr. Anca Cristea. Aceasta mi-a devenit mentor pentru următorii trei ani și m-am simțit ca acasă în laborator, lucrând după amiezile și serile, în weekend-uri și în vacanțe peste programul de student. Am știut că voi fi cercetător și nu medic.
3.Ce v-a determinat să vă întoarceți în România?
Nu a fost un singur motiv. După 26 de ani ca cercetător în SUA și 11 ani ca și conducător de laborator la NIH (National Eye Institute, National Institutes of Health), dintre cele câteva oferte și direcții în care am putut sa merg, am găsit și o deschidere la Universitatea Transilvania din Brașov. Întotdeauna mi-am dorit să lucrez și/sau să colaborez cu colegii din România. Eu am mai încercat anterior să fac punți cu țara, dar nu am găsit o deschidere reală la colegii de acasă. Această “mână liberă”, la Transilvania, într-un loc pe care îl pot construi de la zero, mi s-au părut tentante. Ca să nu mai punem la socoteală că sunt crescut în Brașov și îl consider cel mai frumos oraș din lume.
4.Ce măsuri considerați că ar trebui luate pentru stimularea cercetării clinice în România?
Sunt necesare modificări legislative drastice de modernizare. Oamenii pregătiți în exterior ar putea fi atrași în țară cu ajustări salariale posibile și realiste.
De asemenea, colaborările și comunicările internaționale ar trebui facilitate.În țară, cercetătorii sunt încă tratati foarte prost din câte îmi dau seama. Ca de exemplu, în România nu există cadru legal pentru a recunoaște vechimea în cercetare din SUA, care este în mod clar, cea mai avansată țară din lume în această privință. Întorcându-se în țară, cercetătorilor din America nu li se poate recunoaste vechimea de experiență în cercetare, indiferent de calitatea instituțiilor la care au fost. Deci, ca rang academic, întoarcerea în țară este ca o “pedeapsă”, o “retrogradare”, chiar și dacă nu luăm în considerare diferența de rang a universităților americane față de cele românești.
Sistemele de achiziții și logistică pentru echipamente și reactivi sunt încă foarte rudimentare, desi există posibilitatea de a obține orice fel de tehnică disponibilă pe glob. Practic, de la proiectarea unui experiment și pană la execuția sa pot sa treacă perioade extrem de lungi, sau să fii la cheremul unul sistem de licitații adjudecat aleator.
Accesul la literatura științifică este destul de limitat. Există platforme naționale bibliografice, dar care au o oferta destul de limitată.
5.Ce sfat aveți pentru un student din domeniul biostiințelor?
Pe scurt, să își urmeze pasiunea, să nu aibă complexe și să țintească cât mai sus. Să iasă din zona de confort cât mai repede și să acumuleze experiență reală de laborator. Și sa fie pregătiți pentru frustrări și respingeri.